top of page
Search
anerprivric1982

Vindecarea Celor 5 Rani Pdf 24: Открийте петте рани на душата и как да ги излекувате



"Din tot ce am putut scrie în această carte, este important să abordez vindecarea spirituală pentru a vorbi de ea cum se cuvine. De vreme ce conflictele sunt în majoritate provocate de o interpretare a unei lipse de iubire, soluţia este să repunem Iubirea în respectiva situaţie şi, făcând asta, să rezolvam conflictul, procesul de vindecare, inclusiv fizică, se poate instala. De câteva zeci de ani, am întâlnit oameni care voiau ceva de la viaţă, fie la nivel material, emoţional sau spiritual şi simţeam că acest lucru e posibil pentru ei. Atunci i-am întrebat dacă sunt pregătiţi să facă schimbări în viaţa lor pentru a mulţumi Universului că Ie-a îndeplinit dorinţele. Am constatat deseori că oamenii nu sunt pregătiţi să schimbe mare lucru în viaţa lor şi în obişnuinţele lor pentru a obţine ceea ce-şi doresc. Ei acceptă să primească, dar fără să dea ei înşişi ceva. Ei bine, e acelaşi lucru cu vindecarea: se poate întâmpla pe loc sau poate necesita timp şi efort pentru a se întâmpla, dar presupune câteva eforturi. În ce mă priveşte, eu personal continui să lucrez cu mine pe calea către vindecare care îmi va aduce mai multă Iubire şi pace interioară.




Vindecarea Celor 5 Rani Pdf 24



alowam 19191a764c -rani-movie-online-with-english-subtitles-youtube-26[ -rani-movie-online-with-english-subtitles-youtube-26 ][ -rani-movie-online-with-english-subtitles-youtube-26 ][ -rani-movie-online-with-english-subtitles-youtube-26 ]link= -rani-movie-online-with-english-subtitles-youtube-26link= -rani-movie-online-with-english-subtitles-youtube-26link= -rani-movie-online-with-english-subtitles-youtube-26


In anul 1966, Lise Bourbeau debuteaza cu succes in vanzari pentru o firma internationala de renume, si extrem de rapid ajunge cel mai bun manager din zona nord americana. Pe parcursul carierei sale, ea instruieste si motiveaza zeci de mii de persoane sa devina mai constiente de valoarea si de potentialul lor. In timpul celor 16 ani de cariera profesionala, ea intelege treptat faptul ca oamenii obtin doar rareori ceea ce isi doresc in viata, si ca foarte putini pot afirma cu certitudine ca sunt cu adevarat fericiti.


Corpul fizic raspunde dezechilibrului sufletesc, dand semnale asupra nevoii de a reveni pe calea iubirii și armoniei. Metafizica este o filozofie care investighează metodic natura principiilor fundamentale si legatura cu realitatea. Intelegerea propriului corp este esentiala pentru vindecarea trupeasca si sufleteasca. Ideile reflectate in cartile Lisei Bourbeau nu contrazic medicina traditionala, ci aduc un plus de valoare pentru constientizarea propriilor drame fizice si sufletesti.


2ff7e9595c


0 views0 comments

Recent Posts

See All

Commentaires


bottom of page